Ce pot sa zic? Se pare ca nimic nu mi se pare indeajuns de interesant sau de potrivit pt a fi postat pe blogul meu. Summit, politisti, trafic, probleme de serviciu, nunta, raceala teribila, filme, muzica, prieteni, nimic. Hmmm. Si cu toate astea as putea sa zic ceva azi despre Oana, pe care noi, prietenii ei o consideram extraordinara. De ce? Citeşte mai departe…
Conform cu originalul
E mare gradina… 
Pai daca ma roaga frumos…
Zi si tu, ma roaga si pe mine Johnny ceva …pot eu sa il refuz??? Ai putea tu sa il refuzi? Daca te roaga pe tine? Eu, oricum, ti-as cere voie.
Si daca vine un baiat frumos, inghetat de frig ( ca doar na …e imbracat sumar) la noi la usa, tu ce crezi ca o sa fac? Bineinteles! Il trimit la Andrei la usa.
Ai mai batut un cui in usa…
Ar fi fost o sambata frumoasa. Cu familie, prieteni, necunoscuti…I thought you can really read my mind. I thought i can read YOUR mind. Dar nu. Toate vorbele alea gen clisee…”nu poti niciodata sa cunosti un om indeajuns”, s-au dovedit a fi adevarate. Nici tu se pare ca nu ma cunosti, iar eu nici atat. Sau poate te cunosc dar am visat eu la altceva. Citeşte mai departe…
…inca sunt acolo
O vacanta frumoasa si obositoare, mai putin distractiva si mult prea scurta. 10 zile care au zburat ca un singur weekend.
O Viena la fel de frumoasa si curata ca intotdeauna, care imi merge la suflet de fiecare data. O Viena care s-a cuibarit bine de tot acolo, inca de la Craciunul din 2000. O tortilla apetisanta si mai gustoasa ca niciodata (desi netraditionala) in fata Primariei, servita in farfurie de portelan. Trei doamne in varsta cu cate un pahar de vin rosu… cu picior si muzica buna. Multa muzica buna, liniste si civilizatie. Un baiat frumos in metrou.
O Italie mai putin curata decat Austria, dar bineinteles cu un aer “latin”. Masini pe banda de urgenta a autostrazii. Blocaje. Alpii sunt frumosi, mai ales cand sunt decorati cu cate un castel in varful stancilor. Vii ingrijite si inalte precum livezile. De pe terasa apartamentului o “panarama” superba alaturi de un sezlong confortabil. In prima seara “Piano!” dupa un pahar de whisky. A doua zi, piscina … 2 m… soare, apa, distractie.
Milano – NU! Verona – DA – cu Julieta, Romeo si Plaza del Signore, cu strazi pavate si Castelul Vechio. Venetia – vazuta pentru ca trebuie – un oras inedit dar nu neaparat intr-un sens bun; o zi – da, mai multe zile – pierdere de vreme; inundatie in Piata San Marco; umezeala si mirosuri; CELE MAI FRUMOASA BIJUTERII!
Intoarcerea acasa fara Outletul din Pandorf dar cu mancarea de la Paprika si din Sibiu.
Dimineata urmatoare din nou la Parlament.
Punct.
Am pus punct si acestui “minunat” capitol din viata mea : FACULTATEA!
Pe cat de bine a fost la proba scrisa (punctualitate, civilizatie, fara emotii), pe atat de rau a fost la proba orala. O dovada in plus ca in ASE, inca mai sunt ffff multi profesori cu influente comuniste si a caror mentalitate e “hai sa-i futem pe studenti”…
Oricum…media 9,10 …e bine si asa. Se putea si mai rau…si mai bine.
Am terminat cu ASE-ul si sunt foarte fericita. punct
…si de la capat cu masterul la SNSPA..sper
Cu cativa pasi mai aproape
Ieri am baut o bere cu colegii de la facultate. Am baut o bere pentru ca am scapat cu bine si de ultimul examen. Mi-ar fi placut sa merg cu ei la mare, dar poate dupa licenta.
Asa se intampla tot timpul la final …totul pare mai roz si mai frumos ( colegii sunt mai amuzanti, berea e mai buna, parca si profesorii par a fi ok…). Dar nu e deloc asa…daca ar mai veni o sesiune, probabil i-as injura pe toti.
Intr-un final cred ca cel mai bine e sa poti sa regreti zilele respective si sa zici: “Ce misto era…”
Aproape de final
Mare eveniment, mare…festivitatea de absolvire. Abia am asteptat momentul asta. 4 ani de zile m-am gandit la ziua aceasta. Bine, nu a fost chiar “momentul cel mare” – inca mai am examene de dat, mai am o licenta de sustinut… Oricum, din punctul meu de vedere, festivitatea a fost de toata jena. Am inceput totul cu stangul, inca de la impartirea robelor (eu am primit marimea 40 ptr ca 36 nu mai erau).
Criza de timp, aglomeratie, nebunie, oameni necunoscuti (asa multi am fost noi in facultatate? ), discursuri plictisitoare, “prezentatoare” crispata, caldura, galagie, poze, aplauze tampite, medalii peste medalii, diplome, parinti, prieteni, din nou poze, dureri de picioare, altele au avut si flori…Am spus caldura? da, am spus dar mai repet: caldura.
Si nici macar nu am poze frumoase… totusi sunt cativa colegi pe care ma bucur ca i-am cunoscut…
Si eu ce fac?
Problemele lumii – problemele mele…dar problemele mele – ?
Exista in viata “secunde fatale”, momente care iti schimba definitiv cursul trairii, momente la care ai vrea sa te intorci si sa schimbi ceva, orice…
Exista, insa – din fericire ptr omenire, si secundele “magnifice” care, desi iti schimba cursul vietii, ti-l schimba in bine (sau cel putin asa crezi la momentul respectiv).
Desi atat de diferite, ceva au in comun cele doua “secunde”: nu le vei uita niciodata!
N-am mai avut demult o secunda.
