Asa cum va spuneam… cam jumatate de ora (sau poate ceva mai mult) am avut la dispozitie pentru a-mi pregati bagajul. Oricum nu conta prea mult ce luam cu noi, in afara de noi doi bineinteles. Si am plecat, noi doi si un rucsac.

Timpul a fost scurt, dar am profitat de fiecare secunda petrecuta acolo, ca sa simtim spiritul orasului. Speram ca cele 2 zile petrecute acolo au fost de fapt un “preview” al concediului din 2010.

Bulevardele deschise, cu intersectii lasate largi de colturile cladirilor taiate in mod unic, se intind pe dealurile inconjuratoare, cresc in altitudine, amintind de San Francisco. Pe de alta parte gasesti un centru istoric contruit aproape in plan “plat”, cu strazi inguste, unde ramasitele romane, cetatea medievala, muzeele, expozitiile, catedralele, magazinele, toate adunate laolalta, te imbie sa cutreieri in nestire. O baie in Mediterana agitata noaptea, un cocktail sau o bere pe plaja sau in port transforma o seara de iulie intr-o experienta deosebita. Alei nesfarsite de palmieri… paseos .. Sagrada Familia care iti taie rasuflarea, Les Rambles – care se termina cu statuia lui Cristofor Columb (privita stand intins pe gazonul din piateta, pare si mai impunatoare ), Montjuic, Gaudi si tot ce a lasat el mostenire orasului acesta minunat. Abia astept sa le revad. Pe toate si cate altele in plus.

Au trecut mai mult de 2 minute. Dar cand esti in Barcelona, chiar si cu gandul, nu stii cand zboara timpul.

Primul exemplu care mi-a starnit curiozitatea au fost 2 dintre povestile lui Creanga: “Fata babei si fata mosneagului” si “Punguta cu doi bani”.  De ce trebuia sa fie fata mosneagului aia mai buna??? De ce cucosul mosteagului era mai descurcaret??

Ca sa nu mai vorbim ca nu imi amintesc vreo poveste in care sa fie un tata vitreg rau care isi alunga copiii de acasa; Alba ca Zapada, Cenusareasa, Hansel si Gretel, Dumbrava Minunata, Mizerabilii,  …toate pornesc de la o “preabuna” mama vitrega, egocentrista, obsedata fie de dorinta de a ramane vesnic tanara, fie de a se imbogati, etc…

Apoi, in Scufita Rosie, de ce este tocmai mama cea care o trimite pe fetita singura in padure la bunica, si de nu este tatal cel care isi asuma o astfel de responsabilitate ???

Singurele (sau mai bine zis majoritatea, ca sa nu exageram) personaje negative masculine sunt fie personaje reprezentand fiinte imaginare (zmei, balauri, capcauni) fie animale personificate (lupul de cele mai multe ori).

Uite asa incet incet, in mintea consumatorului de povesti (copiii) se formeaza in subconstient o imagine deloc idilica a societatii: “Femeile sunt rele, incapabile sa faca lucrurile bine, iar barbatii destepti si buni”.

Ce-ar fi daca am cenzura niste povesti???

Au trecut mai bine de 2 luni de la marele eveniment, insa nu m-am grabit sa scriu despre asta pentru ca trebuiau sa se mai aseze gandurile. Nici acum nu sunt ele chiar la locul lor definitiv….Au mai plecat din gandurile de genul “m-au durut picioarele ingrozitor; mi-a sarit brosa inca de la inceputul dansului; proiectorul pentru prezentare nu a mers; le-am spus sa nu imi puna artificii in tort, preotii miroseau urat….bla, bla, bla…” Va ramane pana la urma doar sentimentul de multumire ca am facut o nunta asa cum ne-am dorit noi. Sau cel putin aproximativ cum ne-am dorit noi…

Am dansat cum am vrut noi, am ascultat muzica pe care am vrut-o, lumea la randul ei a dansat cu noi, a baut un vin bun cu noi zambind pe sticla, am avut 5 minute de artificii, tort cu fantana arteziana, somon, oua de prepelita, lacramioare in buchet, frezii, hortensii, minicale, un fotograf excelent.

Poze de la nunta aici.

In traducere sloganul lor este “Toate hit-urile anilor 70, 80 si 90″.

Din fericire imi amintesc de un site pe care il vizitasem in urma cu cateva luni www.smilingshoes.com  . Intru, aleg modelul si sun. Prima oara nimic. A doua oara imi raspunde o voce destul de sceptica; tonul se modifica dupa ce explic ca ma intereseaza intr-adevar oferta lor. Stabilim o intalnire pentru aceeasi seara. Unde? La ele acasa. Spun ele pentru ca sunt doua surori, fiice de “pantofar”, care creeaza si vand pantofi din pasiune. Lucrurile au cam luat amploarea si se gandesc serios ca aceasta sa devina principala lor ocupatie. Intalnirea a fost senzationala, un mediu foarte “cozy”, un living cu pantofi care de care mai colorati. Si mostre de piele colorate. Multe. Si atunci m-am hotarat – pantofii mei de mireasa nu o sa fie albi, o sa fie altfel. Sideful de la scoici e destul de frumos. Facem comanda. Entuziasm maxim.

Pantofii au venit. Hai ca sunt frumosi. Ma intreb insa cum o sa rezist eu o noapte intrega pe tocuri de 11 cm. De fapt, cum o sa rezist o ora???

Oricum, felicitari! Sunt de admirat ca nu au renuntat, ca nu le-a fost frica sa riste. Pe de alta parte nici Germania nu a renuntat… dar eu tineam cu turcii asa ca nu conteaza.

Ceea ce cred ca intereseaza publicul feminin atat al vedetei in cauza, cat si al prezentului blog sunt fenomenalele costumatii cu care ne-a obisnuit Kylie sa ne impresioneze. Ei bine le gasiti pe toate aici.

Poate considerati ca multe dintre vedetele care se declara a fi “ECO” fac acest lucru doar pentru ca e la moda, poate chiar asa e. Insa pe mine subiectele ce tin de mediul inconjurator au inceput sa ma pasioneze inca din clasa a XI-a, pe vremea cand studiam geografia mediului inconjurator cu Doamna Rozeanu. Am fost si la olimpiada si am luat si locul 2 pe judet Invatam lucruri cu mare interes despre ce se va intampla daca se continua cu poluarea: incalzirea globala, efectul de sera, topirea ghetarilor, extinderea deserturilor, marirea gaurii din stratul de ozon, intensificarea fenomenelor catastrofice naturale de genul furtunilor tropicale, uragane, taifunuri etc… Le invatam, constientizam gravitatea acestora, insa nu credeam ca voi ajunge cu adevarat sa traiesc pe pielea mea aceste schimbari. Cel mai probabil ca majoritatea dintre voi gandeste la fel; toate scenariile care ne sunt prezentate ne este greu sa le acceptam ca facand parte din realitatea  viitorului nostru apropiat.

Revenind la editorialul din Tabu, in care Mihaela Radulescu intreaba “Dacă pentru fiecare ambalaj de plastic folosit ti-ar apărea un rid? Dacă pentru fiecare robinet lăsat des­chis la voia întâmplării pe faţa ta s-ar ivi o crăpătură? Dacă odată cu fiecare drum cu maşina ta confortabilă, pielea de pe chipul tău s-ar îngălbeni? Ai mai face toate astea fără să-ţi pese?” Deci, ce facem? Spre ce anume ne indreptam? Cum rezolvam problema? Eu incerc de ceva timp sa imi educ comportamentul astfel incat sa fiu cat mai “Eco” – ma distreaza expresia. Pe langa faptul ca merg cu ambalajele in geanta sau prin buzunare de cand ma stiu (asta si pentru ca orele de dirigentie la noi chiar se tineau si ne erau de folos, si educatia primita acasa la fel), desi sunt fumatoare nu arunc mucurile de tigari decat in scrumiere sau in cosuri de gunoi ( e valabil si pentru fumatul in masina ca de asta am scrumiera, nu sa arunc pe strazi; mirosul frumos in masina se intretine prin spalarea masinii si deodorante speciale), acasa depozitam separat hartia si plasticul pentru reciclare, de 4 – 5 ani fac numai dus (gandindu-ma si la oamenii din Africa care merg kilometri intregi pentru 1 litru de apa potabila), lumina nu o sa las sa arda decat daca am nevoie de ea (pot sa mananc in bucatarie fara ca televizorul si lumina din sufragerie sa fie deschise), la market incerc sa inghesui cat mai multe produse in aceeasi punga de plastic (punga la care vreau sa renunt, mai ales ca am acum sacosa mea de cumparaturi din bumbac de la Tabu).

Sunt lucruri pe care incerc sa le fac, insa nici unul din compromisurile pe care le-am facut pana acum nu sunt prea  mari. Ma intreb pana unde as fi dispusa sa merg cu aceste compromisuri. Poate ca pana la urma nu sunt chiar “Eco”. Dar macar incerc!

Vorba Gianinei Corondan “animalele sunt destepte, se adapteaza , invata sa traverseze autostrada, mai mananca un chips, mai beau o bautura carbogazoasa, se descurca, insa cand ele vor disparea , vom sti ca urmatorii suntem noi oamenii”.

A fost o nunta reusita cu adevarat – exceptie face momentul rapirii miresei – cand din cauza cameramanului “Augustin” am ajuns sa dansam in piata civica, fara muzica. Nici o problema pune el muzica peste, la montaj. 

Mirii au fost cum nu se poate mai frumosi, energici si “dansareti”. Iar valsul a iesit bine- fara stangaciile lor nu cred ca ar fi avut acelasi farmec.

Am fost foarte emotionata pentru ei – desi am pierdut momentul cand au zis “DA”. Dupa o noapte intreaga de dans, m-am ales dimineata cu un buchet, voalul si niste besici impresionante in talpi. Dar mai presus de toate – o AMINTIRE frumoasa – amintirea nuntii celor mai buni prieteni.

Felicitari! Va doresc sa pastrati cat mai vie dragostea pe care o aveti. Casa de piatra!

p.s. : copiii mai tarziu. nu e graba

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa  preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si  indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea  mare usurinta.  Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand  trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul  lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.  

Vreau sa fiu mandra de trotineta mea cea rosie, fara sa ma intereseze cat costa asigurarea pe anul viitor.  

Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-Tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.  Vreau sa stau intinsa la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana  si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-ma cu uimire de ce adultii nu fac la fel.  

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre  si vocea mamei care ma chema la masa cand NU imi era foame.  

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.  Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.  

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.  Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificari  etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in  licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de  homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.  Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?   Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.  Vreau desene animate cu Captain Planet – unde intotdeauna binele invinge, peripetiile echipajului “Speranta”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi povesti frumoase.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericita!  Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, sarind ata si citind Robinson Crusoe, ascunsa in coliba injghebata , in spatele gradinii.  Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de facturile de telefon, curent, gaz, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru  masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, geamuri nespalate, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic. 

 Va asigur ca nu o sa fiu pusa in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebata: “Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu  COPIL.   

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT.

Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni . Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MICA!