In numarul din luna aprilie al revistei Tabu am avut placererea sa citesc cateva editoriale despre un subiect de actualitate:ECOLOGIA. Principalul ambasador in apararea mediului a fost de asta data Mihaela Radulescu intr-un pictorial care te pune pe ganduri un pic.
Poate considerati ca multe dintre vedetele care se declara a fi “ECO” fac acest lucru doar pentru ca e la moda, poate chiar asa e. Insa pe mine subiectele ce tin de mediul inconjurator au inceput sa ma pasioneze inca din clasa a XI-a, pe vremea cand studiam geografia mediului inconjurator cu Doamna Rozeanu. Am fost si la olimpiada si am luat si locul 2 pe judet 
Invatam lucruri cu mare interes despre ce se va intampla daca se continua cu poluarea: incalzirea globala, efectul de sera, topirea ghetarilor, extinderea deserturilor, marirea gaurii din stratul de ozon, intensificarea fenomenelor catastrofice naturale de genul furtunilor tropicale, uragane, taifunuri etc… Le invatam, constientizam gravitatea acestora, insa nu credeam ca voi ajunge cu adevarat sa traiesc pe pielea mea aceste schimbari. Cel mai probabil ca majoritatea dintre voi gandeste la fel; toate scenariile care ne sunt prezentate ne este greu sa le acceptam ca facand parte din realitatea viitorului nostru apropiat.
Revenind la editorialul din Tabu, in care Mihaela Radulescu intreaba “Dacă pentru fiecare ambalaj de plastic folosit ti-ar apărea un rid? Dacă pentru fiecare robinet lăsat deschis la voia întâmplării pe faţa ta s-ar ivi o crăpătură? Dacă odată cu fiecare drum cu maşina ta confortabilă, pielea de pe chipul tău s-ar îngălbeni? Ai mai face toate astea fără să-ţi pese?” Deci, ce facem? Spre ce anume ne indreptam? Cum rezolvam problema? Eu incerc de ceva timp sa imi educ comportamentul astfel incat sa fiu cat mai “Eco” – ma distreaza expresia. Pe langa faptul ca merg cu ambalajele in geanta sau prin buzunare de cand ma stiu (asta si pentru ca orele de dirigentie la noi chiar se tineau si ne erau de folos, si educatia primita acasa la fel), desi sunt fumatoare nu arunc mucurile de tigari decat in scrumiere sau in cosuri de gunoi ( e valabil si pentru fumatul in masina ca de asta am scrumiera, nu sa arunc pe strazi; mirosul frumos in masina se intretine prin spalarea masinii si deodorante speciale), acasa depozitam separat hartia si plasticul pentru reciclare, de 4 – 5 ani fac numai dus (gandindu-ma si la oamenii din Africa care merg kilometri intregi pentru 1 litru de apa potabila), lumina nu o sa las sa arda decat daca am nevoie de ea (pot sa mananc in bucatarie fara ca televizorul si lumina din sufragerie sa fie deschise), la market incerc sa inghesui cat mai multe produse in aceeasi punga de plastic (punga la care vreau sa renunt, mai ales ca am acum sacosa mea de cumparaturi din bumbac de la Tabu).
Sunt lucruri pe care incerc sa le fac, insa nici unul din compromisurile pe care le-am facut pana acum nu sunt prea mari. Ma intreb pana unde as fi dispusa sa merg cu aceste compromisuri. Poate ca pana la urma nu sunt chiar “Eco”. Dar macar incerc!
Vorba Gianinei Corondan “animalele sunt destepte, se adapteaza , invata sa traverseze autostrada, mai mananca un chips, mai beau o bautura carbogazoasa, se descurca, insa cand ele vor disparea , vom sti ca urmatorii suntem noi oamenii”.
1 comentariu
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
Pacat ca eu nu ma invat si tot las lumina aprinsa, nu?